EURALIS Semences și CAUSSADE Semences Group: prima zi a noii companii create – Lidea, dupa finalizarea fuziunii celor două companii.

Fuziunea dintre EURALIS Semences și CAUSSADE Semences Goup intră în vigoare la 1 septembrie 2020. Rezultatul acestei fuziuni este înființarea unei noi       companii – Lidea. Deja una dintre cele 10 companii producătoare de semințe la nivel global, această nouă entitate își propune să devină lider de piață pe anumite categorii de specii, în întreaga Europă.

Această uniune a luat naștere din dorința celor două entități de a-și valorifica complementaritățile în ceea ce privește varietatea de specii, cercetarea, facilitățile industriale și acoperirea geografică.

Într-o mediu de business în care concurența este acerbă, această uniune, acum finalizată, oferă mai multe avantaje. În primul rând, în contextul in care fuziunile s-au înmulțit în ultimii ani, aceasta uniune va permite noii entități să atingă o dimensiune critică. În al doilea rând, oferă oportunitatea continuării investițiilor industriale și cercetare-dezvoltare necesare pentru desfășurarea activităților, consolidând astfel poziția mărcilor deja prezente pe piețele europene. Rezultatul, un portofoliu larg de produse și varietăți cunoscute de către fermieri și distribuitori, impreuna cu ambiția de a continua dezvoltarea atât pe piețele existente, cat și pe cele noi.

Astfel, ca urmare a complementarității, ofertei multi-specie, rețelei de producători de seminte și a facilitaților industriale din Franța și Europa, Lidea are oportunitatea de a ajunge rapid pe o poziție de lider.

Guvernanța

Pierre Pages este numit Președinte al Consiliului de Administrație al noii entități, deținând si funcția de Vice-Președinte EURALIS. Fermier din localitatea Viella, Franța, Pierre Pages este producător de semințe de porumb și alte cereale.

Pierre Flye Sainte-Marie este numit Chief Executive Officer Lidea. CEO pentru CAUSSADE Semences Group, din martie 2019, are o experiență internațională de 30 de ani pe piata de agribusiness. Deținând anterior funcția de Vice-Președinte Corteva Europa Africa, dupa cea de Head of DOW AGROSCIENCES pentru Europa, Orientul Mijlociu, Africa și Asia Pacific.

Misiune

Misiunea Lidea este să creeze și să ofere, pentru intreg ecosistemul comunității de agribusiness, semințe multi-specie si soluții personalizate și durabile, oferind valoare adăugată pe tot parcursul anului. Avem astfel oportunitatea de a participa la evoluția practicilor agricole sprijinind fermierii de-a lungul acestor schimbări, păstrând în același timp rentabilitatea fermelor.

O nouă identitate corporate

Numele Lidea a fost ales pe următoarele considerente: o marcă modernă, diferită, internațională, care exprimă noutatea păstrând în același timp rădăcinile, deoarece fiecare literă este derivată din cel puțin una dintre cele două marci originale. Lidea este ușor de pronunțat și de reținut, având o rezonanță pozitivă, punând în evidență creativitatea și inovația noii entități.Pierre Flye Sainte-Marie, CEO Lidea, „cu o mai mare acoperire geografică, o dimensiune critică și capacitatea de a ne baza pe parteneriate solide, ambiția Lidea este de a deveni unul dintre jucătorii cheie pe piața internațională unde își desfășoară activitatea. Provocările sunt numeroase, interesante, și crează o dinamică pozitivă, fiind o sursă de motivație pentru echipe”.

Pierre Pages, Președinte Consiliul de Administrație Lidea, „suntem încrezători in viitorul noii entități. Într-adevăr, factorii cheie de succes sunt: proximitatea, capacitatea echipelor de a colabora eficient, creativitatea lor și, de asemenea, excelență operațională”.

Noua identitate în cifre cheie:

  • peste 2.000 de angajați
  • 350 milioane cifră de afaceri
  • 8 unități de producție în Franța, România, Ucraina, Spania și în curând în Rusia
  • 17 stațiuni de cercetare în Europa
  • peste 30 milioane de euro investiți în fiecare an în cercetare-dezvoltare și facilități industriale
  • 45.000 ha de producție în 5 țări
  • activi pe piață cu mai multe specii: porumb, floarea-soarelui, rapiță, cereale paioase, furaje, soia, sorg, leguminoase pentru boabe.

Contact presă:

Nathalie Salmon EURALIS Group (+33) 6 48 08 52 88 / nathalie.salmon@euralis.com